Răzvan Popa, 17 ani, a semnat cu Inter Milano

Răzvan Popa, 17 ani, a semnat cu Inter Milano
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jurnalistul italian Gianluca Di Marzio a anunțat sâmbătă că Inter Milano a reușit în cele din urmă să obțină semnătura tânărului mijlocaș român Răzvan Popa (17 ani), de la Sportul Studențesc.

Puștiul care a debutat în Liga I la numai 15 ani, două luni și 13 zile, a doua astfel de „performanță” după cele ale celebrilor Nicolae Dobrin și Florin Răducioiu, a semnat acordul cu gruparea milaneză după mai multe luni de negocieri. Acesta era urmărit și de Chelsea, potrivit sursei citate.

ProSport a anunțat transferul în exclusivitate în luna aprilie, însă tratativele au fost tergiversate de discuțiile dintre impresarul lui Popa, Victor Becali, și șefii formației lombarde.

Steaua l-a avut în curte pe Răzvan Popa
Născut în Vâlcea, mijlocașul a făcut cunoștință cu fotbalul în curtea Stelei, la grupa ’97 de copii și juniori. În ciuda eforturilor de a rezista, și a faptului că făcea naveta pe ruta Râmnicu Vâlcea – București, el nu a reușit să se adapteze în tricoul roș-albastru și a fost la un pas să se lase de fotbal, când nici nu se apucase bine. Conștient de realul talent al fiului său, tatăl lui Răzvan și-a îndreptat atenția către centrul de juniori din Regie, recunoscut ca unul dintre cele mai importante din România. Aici, juniorul a fost preluat în primăvara anului 2011 de către antrenorul Virgil Andronache, iar în vara aceluiași an a câștigat titlul de campion național cu grupa ’96. În 2012, a dat probe de joc la Londra pentru Chelsea Londra, dar Inter a fost cea care a insistat pentru el și astfel Popa a ajuns la un acord preliminar cu italienii.

George Pușcaș a semnat în luna mai
Căpitanul naționalei U17 a României, George Pușcaș, a semnat și el un contract cu Inter Milano la finalul lunii mai, transfer anunțat de asemenea în exclusivitate de ProSport. „Sunt foarte fericit că am semnat cu Inter, este un pas uriaș pentru mine și sper să rămân aici. Eu sunt atacant, un jucător de ofensivă. Calitățile mele sunt viteza și finalizarea. Idolul meu este Ibrahimovic, de la el mă inspir”, a spus Pușcaș la primul interviu în tricoul „nerrazzuro”. Atât Popa, cât și Pușcaș vor evolua pentru echipa de tineret a lui Inter Milano.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×